Dragă Pitagora, să ştii că sunt „închis în trup ca într-un mormânt” de ceva ani şi-asta e chiar vorba ta… tu ai fost sportiv, eu unul nu am mai putut…
Am înţeles de la Albus (Sidney) care, scriind a reuşit să se înţeleagă cu Sigmund, că acesta ar fi singurul mod în care se mai poate comunica între veacuri.
Te-ntreb acum şi iartă-mă că folosesc un ton atît de personal, cum de ai reuşit să foloseşti he monas sau monada, unitatea, „mama lucrurilor”? Pe vremea ta, circa 580 î.Hr. adică ieri nu cred că se inventase matematica dar au apărut eidos-arithmós, arithmós eidētikos, agrapha dogmata…
Cum ai putut să spui că impar este limitat, finit, iar ceea ce e par este considerat nelimitat, infinit?!… mai bine învăţam şi eu ceva de la Freud că de la tine am făcut-o 35 ani, mă doare capul, mă pierdeam şi eu nu în prafuri ci în munţi din ăia frumoşi ai lui venus, cît mai mulţi dacă se poate…
Gânduri... 