Trebuie să fie clar ceva la mijloc, plătesc facturi, mut măcar cu un micron munții din loc, îl fac natural pe trei și paișpe’, îmi epilez de zor bastonul de metal și-acesta îmi zâmbește mulțumit și eu ca prostu’ mă gândesc numai la ea…
Sper să nu fi greșit total sistemul de ecuații cu două necunoscute, dintre care una o cunosc, pân-acu’ câteva luni tindea vertiginos la – infinit și-a apărut a doua, cea ce-l transformă-natural… m-am intimifâstâcit[1]… dubito, ergo cogito; cogito ergo sum… nu mai vine primăvar-aia odată?!
Gânduri... 