Am făcut prostia să mă mai uit încă o dată la vechile fotografii făcute în 2007 – 2008 pe munte sau pe Dunăre și m-am întristat teribil, mi-am dat seama cât de prost am putut să fiu mai târziu și recunosc, greșelile mi le asum, chiar dacă nu am fost de față la toate când sau produs… deci, să vină cineva să le ardă absolut pe toate, chiar dacă sunt fie doar în mintea mea sau în format digital… greșelile mi le-am plătit demult, singurul care își mai aduce aminte de ele sunt eu.
De ceva vreme simt că viitorul pare a fi mai luminos dar tot întârzie să apară cu adevărat, asta se-ntâmplă când nu ești total stăpân pe viața ta… să văd acum cât pot să mai trăiesc doar cu apă și cu aer, deși, dacă mi-aș mișca fundu’ mai mult n-ar fi o problemă, timpul a vindecat rănile într-adevăr, dar sper din tot sufletul că nu mi-a ucis și toate speranțele…
… conform teoremei fundamentale a zâmbetului lui Doruleț[1] sigur că se vor aprinde imediat la loc, procesul deja a început și pentru asta am să o răsplătesc…
Gânduri... 