Mă surprinde ușor neplăcut că mi se spune în continuu faptul că e așa de greu să înveți tot timpul câte ceva nou… nu știu de ce mă plâng, mai ales că și eu am făcut asta până mai adineauri și sper acum că nu mai fac așa ceva… cât mi-a trebuit și mai ales cât m-a «costat» să mă apuc să-nvăț un alt limbaj de programare? Uite, mă gândeam că acum, de vre-o săptămână m-am apucat să-nvăț printre picături o altă limbă a oamenilor de pe această planetă și am reținut din ea măcar câteva reguli de vorbire sau de scriere… aici trebuie să recunosc, spun trăiască translate[1] și lecțiilor pentru grădiniță primite cadou de la o persoană binevoitoare și fetiței sale care mai «rupe» cu mine câte un cuvânt din când în când… Mai târziu m-am gândit să-ncerc și «Java» deși nu-mi place conceptul din spatele său sau mă apuc s-aprofundez «Linux»-ul sau «php»…
Vorba aia ce spune că orice călătorie începe cu un prim pas este foarte adevărată, problema după mine ar fi să nu începi în același timp mai multe drumuri în direcții diferite pentru că ai să te pierzi pe drum și nu mai pricepi nimic din nici una din ele…
… cred că am să las totuși «Java» un pic deoparte, chiar dacă e foarte iubită acum de toți, la «Linux» și «php» nu pot să renunț, ce să fac, lucrez zilnic cu ele atât acasă cât mai ales la muncă, de germană nu mai pot, am început deja să mă îndrăgostesc de ea, poezie mai fac când mi se mai «năzare[1]», de femei… 🙂
