Voi vă agitați acum degeaba, oricum e prea târziu,
Ați ingnorat orice semnal că ați nenorocit planeta pe care trăiți.
Mai are rost să-i spui în față «te iubesc» atâta timp cât de fiecare dată când o vezi se vede clar că te topești acolo lângă ea?
Mi-am zis că am rezolvat problema dar eu tot la tine mă gândesc. Uite ieri noapte pe la 1(unu) am avut un vis cu tine și-n vis stăteam de vorbă. Tot ieri mi-a adus cineva aminte de o poezie[1], o poezie frumoasă, foarte tristă dar frumoasă. Am fost tentat tot timpul să te caut și să-ți spun, să te întreb direct dar nu o fac pentru că știu că nu vreau să te expun și pe tine calvarului unei vieți trăite alături de mine și când zic asta tu știi la ce mă refer. Ești așa de tânără și frumoasă, în sufletul meu ți-ai rezervat demult un loc permanent. 🙂
Am urmărit un film[2] și pe tot parcursul lui mi-am tot zis când o să fie și la mine întâlnirea asta… Acum stau cu geamurile închise și fără aer condiționat, (aparat pe care nu-l suport) în speranța că o să scap de obsesia vecinilor de a asculta „manele[3]” chiar sub geamul meu. Apropo de starea mea, am primit dis de dimineață un mail ce începea cu „Sarut mana muuuuult!!!…, asta pentru faptul că am muncit aseară și de acasă. 🙂
P.S.… prima oară scrisesem asta pentru Doar ghiocei, am ajuns să completez o poezie pe care o scrisesem cu ceva timp în urmă dar a ieșit o „adunătură” pe care o mut acum aici… 🙂
Gânduri... 