Adolescentul


Ramură a Homo sapiens sapiens[1]adolescentul[2] este considerat pe bună dreptate a fi continuatorul fințelor umane. În perioada sa de tranziție biologică, psihologică și socială, acesta, de cele mai multe ori alege cele mai mediatizate, vizuale, frivole, spectaculoase modele de urmat, ajungându-se astfel la dezvoltarea unor noi specimene de țoapă[3], bădăran[4], incult[5] sau în unele cazuri, de obicei cu o frecvență de 4 (patru) ani, votac. Acesta din urmă își exercită acest drept din motive considerate frivole dar mult mai apropiate de nevoile sale de moment sau pe raționamente de genul „oricare, dar în nici un caz nu ăștia care au fost până acum„, uitând, convenabil pot spune, că și aceștia au mai fost și considerând pe moment că cei pe care îi vrea acum în frunte, având în vedere că au stat atâta timp de o parte s-au gândit foarte serios  și nu vor face aceleași greșeli ca cei dinainte. Exemplarele de olimpici[6], atât în domeniul sportiv dar mai ales în domeniul lucrului cu mintea sunt marginalizate, în principal datorită faptului că aceștia nu furnizează valori mari de rating[7] televiziunilor sau valoare mare de încasare a banilor firmelor care urmăresc colectarea acestora din vânzarea produselor de calitate îndoielnică, de cele mai multe ori nenaturală. Motivul acesta pare să provină din promovarea acestui tip de produse de către oameni proveniți la rândul lor din același tip de adolescenți[2] amintit sau din alt motiv, mult mai bine ascuns, motiv aflat încă în curs de cercetare.

Bibliografie

Notă: Pentru eventualele acuzații de plagiat vă rog consultați:

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Om – definiția generală a rasei umane
  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Adolescent – definiția științifică a adolescentului, a intregii perioade în general
  3. http://dexonline.ro/definitie/%C8%9Boap%C4%83 – țoapă, definiție conform DEX
  4. http://dexonline.ro/definitie/b%C4%83d%C4%83ran – bădăran, definiție conform DEX
  5. http://dexonline.ro/definitie/incult – incult, definiție conform DEX
  6. http://dexonline.ro/definitie/olimpic – olimpic, definiție conform DEX
  7. http://dexonline.ro/definitie/rating – rating, definiție conform DEX

4 comentarii

Lasă un comentariu