Pledoarie pentru șah…

Shatranj, predecesorul jocului de șah modern a fost poate cel mai mare dar primit de vestici din partea Indiei. Sunt conștient că sunt subiectiv atunci când fac afirmația asta, dar se pare că doar șahul este în stare să mă facă să stau 3 ore concetrat într-o partidă . Și-mi place dom’le, mă destinde, mă face să mă simt liber, împlinit. Tabla aia cu 64 de pătrate, figurinele împărțite în două tabere așezate față-n față, chiar și adversarul ce-l ai în fața ta sunt poate cei mai buni prieteni ai tăi.

În șah totul e corect, noțiunea de înșelătorie nu există pentru că nu-și are rostul, dacă vrei să înșeli cumva ești prins și taxat cum se cuvine. Regina din jocul ăsta e o piesă foarte puternică, independentă, poți să-i spui că o iubești dar nu o supăra pentru că te distruge într-o singură mutare. Și e conștientă de asta dar nu este ce-a mai importantă piesă de acolo, regele ăla mic și pricăjit, ce nu se poate muta decât cu câte o poziție odată și trebuie apărat cu orice preț este cel mai important. Dacă ai pierdut regele, ai pierdut și partida și regele nu-ți poate fi capturat de adversar, el poate fi decât înfrânt.

Și în jurul tău lucrurile stau la fel să știi, așa că iubește-ți regina, iubește-ți mai ales nebunii, caii, turele sau armata de pioni pentru că ei sunt acolo să te apere și sunt în stare să se sacrifice pentru ca tu să fii capabil să câștigi partida asta mare care poartă numele de viață.

Mă bucură mult că au decis să introducă șahul ca disciplină în școli, copiii au de învățat foarte multe lucruri bune din jocul ăsta, mult mai bune poate decât uitatul la televizor sau navigatul pe net, dar cum am spus, poate că sunt eu subiectiv.